Despre carte: 2002 / Scriitorul american Stephen Millhauser s-a născut în 1943. Primul său roman, Geoffrey Cargright. Edwin Mullhouse: The Life and Death of an American Writer, 1943-1954, publicat în 1972, a fost distins cu Premiul francez pentru cea mai bună lucrare străină și a adus faimă instantanee autorului. Din 1972, Millhauser a mai publicat trei romane, ultimul dintre care Martin Dressler: Povestea unui visător american, a câștigat Premiul Pulitzer în 1997. Stephen Millhauser este cântăreț și enumerator. Un scriitor care, dintr-un milion de lucruri mărunte, obișnuite și nu atât de obișnuite, cu ajutorul unei imagini familiare - un supermarket, un parc de distracții sau un labirint - creează o lume mică, un microunivers. Se pare că își trăiește viața neînsuflețită, dar numai atâta timp cât sunt oameni în ea, a căror existență este să rămână în ea. Un scriitor care dedică toată puterea talentului său pentru a se asigura că cititorul se cufundă din nou, sau măcar atinge cu vârfurile sufletului său de adult, atmosfera pierdută a adolescenței și tinereții. Toți eroii poveștilor sale sunt sau intră constant într-o stare de surpriză, curiozitate, descoperire și revelație. În aceste povești, TOTUL pare a fi obișnuit și, dacă nu există, atunci ar putea foarte bine să fie și dintr-o dată - faceți clic! – ni se dezvăluie ceva intim și viu din punct de vedere psihologic. Profesorul american de facultate scrie o proză profundă și, în același timp, confortabilă, care este atât de bine de citit într-o seară caldă de august. Ne așezăm pe verande, în balansoare vechi scârțâitoare, pe o masă de lemn la distanță este un coș cu pere coapte, iar în sufletele noastre există o ușoară tristețe de la o scurtă despărțire de o persoană dragă. Și nu e nicio grabă. Doar leneșii nu au observat referirile din „Aruncatorul de cuțite” la estetica, gândurile și stilurile multor scriitori mari, acum morți. Mulți dintre cei care nu sunt leneși, fericiți de recunoașterea citatelor și metaforelor (jocul de ghicire!), îl învinuiesc pe Millhauser că este secundar. Ei nu simt deloc magia, atmosfera magică... Piesa lui Millhauser cu moștenirea lui Franz Kafka este interesantă. A doua poveste din colecție, „Ne-am întâlnit”, oferă un fir pentru povestea lui Kafka „Metamorfoza”. Numai pentru Millhauser totul se dovedește cu semnul opus: dragoste suprarealist umedă pentru broaște („Ne-am întâlnit”) versus respingere și ura pentru „insectă” („Metamorfoză”). A doua plecăciune în fața lui Kafka este povestea „Ieșire”, paralelă cu faimosul fără speranță „Procesul”. Apariția asociațiilor este un proces pur personal în timp ce citesc, din diverse motive, mi-au adus aminte de „Orașele invizibile” de Italo Calvino, „Vinul de păpădie” de Ray Bradberry, „Jocul de mărgele de sticlă” de Hermann Hesse, BorgesBorgesBorges și chiar; celebra căutare „Syberia” (cea mai magnifică poveste din colecția „New Mechanical Puppet Theatre”). Dar, în general, cartea este foarte și pentru totdeauna demnă să-și ia locul pe raftul din holurile centrale ale universului bibliotecii. Deși de unde are astfel de săli, e nesfârșită... (http://frame.friends-forum.com/Gazeta/13/10/245.html)